Senatul ingroapa securea razboiului intre ANI si CNI decembrie 27, 2008
Posted by vdalex in Uncategorized.Tags: Senatul ingroapa securea razboiului intre ANI si CNI
add a comment
Avocatul Alice Draghici, membru al Consiliului National de Integritate, si-a sustinut, ieri, nevinovatia in fata membrilor Comisiei Juridice a Senatului, explicand ca nu a vrut sa faca absolut nimic impotriva activitatii agentiei, exprimandu-si regretul pentru situatia creata. A plecat apoi trimufatoare, ca si cum ar fi castigat achitarea lui Hayssam. Presedintele Comisiei juridice, senatorul Norica Nicolai, a declarat pentru “Gardianul”: “A fost vorba de un incident regretabil, am mediat acest incident si s-a ajuns la o impacare de ambele parti”. Conform Noricai Nicolai, comisia nu a luat nici o decizie care sa priveasca subiectul “Draghici”, nefiind pusa in discutie nici revocarea acesteia din functia de membru al CNI, nici sesizarea Parchetului General sau DNA.
Comisia juridica a Senatului a dezbatut cazul avocatului Alice Draghici cu usile inchise. Alice Draghici a fost acuzata de conducerea Agentiei Nationale de Integritate pe motiv ca a facut presiuni asupra inspectorului agentiei care se ocupa de verificarea averii fostului senator PSD Serban Bradisteanu. Dupa cum se stie, membrii Consiliului National de Integritate au decis prin vot majoritar, in urma cu doua saptamani, trimiterea cazului “Draghici” la Senatul, pentru ca membrii Comisiei juridice sa hotarasca daca este cazul sa fie sesizat Parchetul General. Cu toate ca presa nu a avut acces la sedinta comisiei, cunoastem faptul ca presedintele Agentiei Nationale de Integritate, Catalin Macovei, precum si secretarul general Horia Georgescu au explicat modul in care Alice Draghici a intervenit in timpul verificarilor asupra averii doctorului Bradisteanu. De asemenea, a fost ascultata si Alice Draghici, care a explicat membrilor comisiei ca ea nu a avut nici o intentie sa perturbe cu ceva activitatea agentiei si nici sa i se faca vreun favor fostului sau clientului, doctorul Serban Bradisteanu, trimis in judecata de DNA pentru luare de mita. La finele discutiei pe tema conflictului ANI-CNI, primul care a parasit sala de sedinta a fost presedintele Consiliului National de Integritate, Nicu Marcu. Acesta ne-a declarat: “Nu s-a ajuns la concluzia ca ar fi cineva de vina. Nu s-a discutat asa ceva. Ni s-a recomandat pentru ca atat noi, cat si ANI sa luam toate masurile ca sa nu mai existe, pe viitor, vreun diferend si fiecare sa-si duca la capat obligatiile pentru care au fost pus acolo. Adica, CNI sa nu iasa din cadrul legal si ANI sa-si monitorizeze activitatile asa cum scrie in lege”. In ce o priveste pe Alice Draghici, aceasta a plecat de la sedinta afisand o atitudine de avocat satisfacut. In locul unei declaratii privitoare la subiect, membrul CNI Alice Draghici si-a varsat naduful pe “Gardianul”: «Ziarul “Gardianul” a facut o obsesie in ce ma priveste. Ati mediatizat zile in sir ceea ce s-a dovedit acum a fi fost un graunte de nisip, si asta numai din cauza unora dintre angajatii “Gardianului” care au obsesie in privinta persoanei mele”. Oficiali din cadrul Agentiei Nationale de Integritate ne-au facut in final sa intelegem ca institutia nu si-a facut decat datoria, ca nu e vorba de “o impacare cu nimeni, ci un demers institutional pe care ANI si l-a asumat”.
A fost blocata ordonanta care crestea salariile personalului din MIRA decembrie 27, 2008
Posted by vdalex in Uncategorized.Tags: A fost blocata ordonanta care crestea salariile persona
add a comment
Dupa ce au deschis „Cutia Pandorei” cu majorarea salariilor profesorilor, liberalii sufla si-n iaurt când e vorba de alocarea altor bani. O ordonanta care prevede cresteri salariale pentru personalul din domeniul apararii nationale a fost blocata la Comisia de resort, dupa interventii repetate ale ministrului finantelor, Varujan Vosganian. Colegul sau de partid Bogdan Olteanu, ca presedinte al Camerei, a amenintat ieri cu suspendarea sesiunii parlamentare, daca deputatii continua sa voteze legi populiste care afecteaza bugetul de stat. Cu toate acestea, parlamentarii nu au luat în serios amenintarile sefului lor si au adoptat si ieri o serie de legi care acorda sporuri salariale si cresteri de ajutoare sociale.
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, s-a conformat directivelor de partid si a încercat sa-i convinga pe alesi s-o lase mai moale cu pomenile electorale. El a amenintat ieri cu… suspendarea sesiunii parlamentare. „Am facut în aceste zile un apel foarte serios la liderii politici pentru a accepta un moratoriu în ceea ce priveste masurile populiste cu efecte financiare semnificative, care sa greveze viitorul guvern (…). O sa închid sesiunea atunci când voi simti ca presiunile asupra securitatii nationale si a bugetului national sunt prea mari”, a declarat Olteanu.
Vosganian, cu jalba-n protap la deputati
Dupa ce s-a ars cu pomenile electorale, Guvernul Tariceanu nu mai stie ce sa faca pentru a drege
busuiocul. Pe ordinea de zi a Comisiei de aparare se afla o Ordonanta de Urgenta (adoptata deja de Senat) prin care se majoreaza salariile si alte drepturi ale personalului din institutiile publice de aparare. Deputatii din Comisia de resort au depus mai multe amendamente prin care majoreaza „majorarile”. Astfel, fondul de premiere creste de la 5% la 10%, se modifica modul de stabilire a soldelor de functie ale cadrelor militare si modul de recalculare a pensiilor militare, dar si prima de concediu si sporurile de fidelitate de pâna la 20%. Desi ordonanta este semnata de Varujan Vosganian, el a solicitat insistent, prin intermediul unor scrisori, respingerea maririlor salariale, considerentele invocate fiind „actualele constrângeri bugetare”. „Va rugam, domnule presedinte, ca la aprobarea în plenul Camerei Deputatilor a Ordonantei 8/2008 (…) sa analizati posibilitatea sustinerii unui punct de vedere de respingere a amendamentelor propuse de Comisia pentru aparare si Comisia pentru munca din Camera Deputatilor si aprobarea acesteia în forma propusa de Guvern”, a precizat ministrul economiei. El a spus ca, daca ar fi adoptate amendamentele, institutiile publice din sectorul de aparare nu pot suporta din bugetele proprii decât o mica parte din sume, iar pentru anul 2009, „impactul suplimentar ar fi de peste 600 milioane de lei”. Desi ordonanta a fost adoptata pe articole, saptamâna trecuta, raportul comisiei nu a putut fi definitivat. Printr-un artificiu administrativ, în aceasta saptamâna, în programul deputatilor nu figureaza întrunirea Comisiei de aparare. Presedintele Comisiei, Costica Canacheu, l-a atacat pe Varujan Vosganian, pentru ca a cerut sa se renunte la Ordonanta nr. 8/2008, care prevede salarii mai mari, prime de vacanta si sporuri pentru angajatii MIRA, desi în buget exista bani. „Ministrul a solicitat sa nu fie adoptata ordonanta, deoarece se creeaza dezechilibru bugetar. E vorba de influente de 200 de milioane de euro. Noi avem date de la MEF conform carora sunt bani la buget”, a spus Canacheu. Totodata, surse din Comisie afirma ca, desi deputatul PNL George Scutaru urma sa aiba o interventie în plen pentru sustinerea ordonantei, la recomandarile conducerii PNL (care a dorit sa evite un nou episod precum cel al fostului ministru Cristian Adomnitei), el s-a razgândit.
Ajutoare pentru parintii singuri
Guvernul este obligat sa scoata mai multi bani de la buget pentru a plati ajutoare de stat, dupa ce deputatii au votat o initiativa ce modifica Ordonanta privind alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala. Noua lege prevede alocarea unui ajutor de la 50 lei pentru familia cu un copil pâna la 70 lei pentru cea cu patru sau mai multi copii. De asemenea, alocatia de sustinere a familiei monoparentale se majoreaza la 70 lei pentru un copil, 80 lei pentru doi copii si 90 lei pentru patru sau mai multi copii. De aceste fonduri vor beneficia familiile cu un venit net lunar de pâna la un salariu minim pe economie.
Salarii marite pentru magistrati
Camera a votat si un proiect pentru acordarea de indemnizatii de merit, care prevede cresterea numarului acestora de la 1.500 la 1.650. Indemnizatii de merit vor primi si oamenii care au promovat imaginea României peste hotare. Tot ieri, deputatii au votat un proiect de lege pentru majorarea valorii de referinta sectoriala aplicata salariilor judecatorilor, procurorilor si altor categorii din sistemul juridic. Valoarea de referinta sectoriala stabilita la 257 lei s-a majorat cu 2% de la 1 aprilie, iar de la 1 octombrie, magistratii vor beneficia de a doua crestere salariala, urmând sa primeasca cu 2 la suta mai mult fata de luna trecuta. Personalul auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor beneficiaza din ianuarie de o valoare de referinta sectoriala de 280,6 lei, care a crescut în aprilie cu 4 la suta, iar de la 1 octombrie creste cu alte 4,5 procente fata de luna precedenta. Pe ordinea de zi a Camerei sunt trecute si alte initiative care cuprind majorari de salarii, pensii, alocatii, acordarea de ajutoare de încalzire.
«Surse de finantare…»
Dupa atâtea „pomeni”, deputatii au votat si unele legi „aducatoare de bani” la buget, prin impunerea unor sanctiuni sporite. Camera a votat un proiect de modificare a Legii privind comercializarea produselor si serviciilor pe piata, care-i obliga pe vânzatorii de buticuri sa dea restul în bani, si nu în guma de mestecat sau bomboane. Cei care nu se conformeaza legii risca amenzi de la 2.000 la 4.000 lei. Amenzi mai mari vor primi si cei care nu respecta programul de liniste al vecinilor, care fac gesturi obscene sau înjura în public, sau vând bauturi alcoolice si tigari în vecinatatea lacasurilor de cult, a scolilor sau spitalelor. Plenul Camerei a votat o propunere de modificare a legii pentru sanctionarea încalcarii normelor de convietuire sociala care impune pastrarea linistii între 13.00-17.00 si 21.00- 9.00, atât în cladirile de locuit, cât si în localurile aflate în vecinatatea locuintelor. Nerespectarea acestor norme conduce la amenzi între 1.000 lei si 6.000 lei, în functie de gravitatea faptei.
Johnny Depp este cel mai bine platit actor decembrie 27, 2008
Posted by vdalex in Uncategorized.Tags: Johnny Depp este cel mai bine platit actor
add a comment
Actorul Johnny Depp va fi primi un onorariu de 32 de milioane de lire sterline pentru interpretarea capitanului Jack Sparrow in cel de-al patrulea film din seria “Piratii din Caraibe”. Aceasta este cea mai mare suma oferita unui actor din rolul principal din intreaga istorie a cinematografiei. Astfel, Johnny Depp va fi primul pe lista cu cei mai bine cotati actori de la Hollywood, detronandu-l pe colegul sau Will Smith. “Sunt al naibii de multi bani pentru un film, dar exista un singur om care il poate interpreta pe capitanul Jack Sparrow si aceasta este Johnny Depp”, a spus o sursa, potrivit femalefirst.co.uk. “<> nu ar mai fi acelasi lucru fara el”. La inceputul acestui an, actorul Will Smith a fost numit cel mai bine platit actor de la Hollywood, potrivit revistei Forbes, cu 40 de milioane de lire streline pe an. Insa, cu noul contract, Johnny Depp va castiga anul aceasta 72 de milioane de lire, cu mult peste veniturile lui Smith.
Centrala telefonica a Radio Romania, blocata de ascultatori decembrie 27, 2008
Posted by vdalex in Uncategorized.Tags: blocata de ascultatori, Centrala telefonica a Radio Romania
add a comment
Telefonul si casuta postala ale emisiunii „80 de ani de muzica în 80 de ani de Radio” sunt asaltate in fiecare sambata si duminica de peste doua sute de ascultatori. „Nimeni n-ar fi crezut, la începutul verii, ca un proiect dedicat sarbatoririi celor opt decenii de existenta a serviciului public de radio se va transforma într-un veritabil fenomen national”, spun reprezentantii postului public de radio. De asemenea, cu atat mai mare este surpriza, avand in vedere ca emisiunea este dedicata exclusiv muzicii romanesti. „Cred ca e nevoie de mult curaj si putina nebunie sa aduci în acelasi spatiu muzica de Gherase Dendrino si Marius Moga, Sfinx si Voltaj, Titi Botez si 3rei SE. Este o provocare pentru toate generatiile de ascultatori, toti contribuie cu propuneri si voturi la alegerea celor 80 de piese din clasamentul final ce va fi prezentat exact de Ziua Radioului, în 1 noiembrie”, spune Gabriela Scraba, redactorul-sef ale Redactiei Muzicale. In conformitate cu datele ultimului sondaj SAR, care a masurat audienta in mediul urban a posturilor de radio in perioada 1 mai – 31 august 2008, Radio Romania Actualitati este lider de audienta, cu o cota de piata de 15,9% (14,1% in sondajul precedent). Postul public este urmat de Europa FM, cu 15,4%, si Radio 21, cu 12,8%. Celelalte posturi ale Radio Romania si-au mentinut, in general, cotele de piata, astfel incat cota cumulata a radioului public a crescut la 28,1% (27,1 in sondajul precedent). In Bucuresti, Radio Romania Actualitati are o cota de 18,2%, si ocupa a doua pozitie intr-un top al audientei.
Antena 1, somata public de CNA pentru Roxana Ungureanu decembrie 27, 2008
Posted by vdalex in Uncategorized.Tags: Antena 1, somata public de CNA pentru Roxana Ungureanu
add a comment
Postul Antena 1 a fost somat public, marti, de catre Consiliul National al Audiovizualului (CNA), pentru emisiunea “Un show pacatos” din 25 septembrie. In acea editie au fost prezentate imagini cu Roxana Ungureanu in care intretinea relatii sexuale cu doua femei, fara acordul acesteia, fapt care încalca legislatia audiovizuala. Potrivit unei reclamatii depuse la CNA, Roxana Ungureanu precizeaza ca imaginile au fost filmate în toamna lui 2004, data la care ea era minora. Antena 1 sustine ca nu s-a stiut faptul ca Ungureanu era minora în momentul înregistrarii respectivelor imagini. Antena 1 a încalcat art. 37, alin. 1 din Codul de reglementare a continutului audiovizual, potrivit caruia “este interzisa difuzarea de imagini ale persoanei, filmate în propria locuinta sau în orice alte locuri private, fara consimtamântul acesteia”, si art. 36, alin. 1 si 2 din cod – „orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie; este interzisa difuzarea de stiri sau de reportaje privind viata privata si de familie a persoanei, fara acordul acesteia“.
Concertele din 2009, pe mana unor promoteri neprofesionisti decembrie 27, 2008
Posted by vdalex in Uncategorized.Tags: Concertele din 2009, pe mana unor promoteri neprofesionisti
add a comment
Ultimii ani au adus pe scenele din Romania, dar mai ales din Bucuresti, numerosi artisti importanti. I-am vazut, printre altii, pe Iron Maiden, Billy Idol, Depeche Mode, Metallica, Cesaria Evora, Tori Amos si am culminat cu The Rolling Stones. Insa ce nu stiam era modul in care s-au organizat aceste concerte. Promotorii bat de fiecare data la usa sponsorilor, companii de prestigiu, care pot da sumele cerute de artisti, insa ofera de cele mai multe ori conditii improprii celor care platesc bani grei pentru a vedea muzicienii preferati. Iar sponsorii nu credem ca se mandresc cu asta.
Pe lista celor mai importanti promoteri din tara noastra se afla Events, Emag!c, One Event sau Fun Time Production. Daca aceastea din urma au organizat evenimente de genul Muse sau Deff Leppard si Whitesnake, Events si Emag!c “s-au aruncat” pe artisti de milioane. Dar, asa cum era de asteptat, unde este vorba de bani multi si interese pe masura, exista si scapari. Unele foarte mari.
In ultimul timp, ne-a atras atentia compania Events care a inceput cu concerte gen Angela Gheorghiu, conferinte de IT&C, gradina de vara si alte asemenea evenimente. Ulterior, firma a scos capul in lume cu fala, in 1996, cand i-a adus pe 50Cent, Billy Idol si Seal. In februarie 2003, s-a fondat Events Com, care a organizat CokeLive si The Rolling Stones. Nu putem sa nu amintim aici de organizarea dezastruoasa a celor doua evenimente. Pe rand: CokeLive a fost anuntat ca mare realizare si colaborare cu una dintre cele mai importante companii internationale. Festivalul, care a durat trei zile, a adunat ceva lume, insa nimeni nu a fost multumit ca, pentru a-i vedea pe The Cult sau Macy Gray, trebuia sa treaca prin marea de semintari sau sa fie hartuit de “controlorii” de la porti. Sa nu mai punem la socoteala faptul ca nici jurnalistii nu au avut libertate de miscare; au fost tinuti intr-un “tarc” si nu au fost lasati nici sa fotografieze. Cat despre public, acesta era perchezitionat la piele, sa nu scape vreo sticla de bautura sau bricheta, desi pe insula Lacul Morii erau pietre cat capul… Mergand mai departe, concertul The Rolling Stones a fost, in Romania, cel mai asteptat eveniment muzical al tuturor timpurilor. Peste 60.000 de oameni s-au inghesuit pe “Lia Manoliu”, iar asta n-ar fi fost nimic daca cei mai multi dintre ei n-ar fi suferit de sete. Echipele medicale de interventie au avut si ele de lucru, iar cei insarcinati cu paza si ordinea faceau specula cu apa minerala, o sticla ajungand si la 30 de lei. Events a organizat concertul The Rolling Stones impreuna cu Vodafone, companie care s-a vazut ulterior tarata intr-un scandal monstru dupa acest eveniment. Pana acum, Orange sau Pepsi, alte companii care se implica in organizari de evenimente muzicale, au scapat ieftin, dar cine stie ce le ofera viitorul?!
Aceeasi Marie, cu alta palarie
Events Com – in care Sorina Burlacu detine 90 de procente din companie – este trecuta pe linie moarta in 2007 – poprire pe conturi din cauza neplatilor catre furnizori, procese. La finele aceluiasi an, s-a infiintat Events Com Interactive, cu alt obiect principal de activitate, insa nicaieri nu apar aceste modificari, ci doar Events. Pe postere, dar si in comunicatele de presa, este trecuta activitatea celor trei firme ca fiind a uneia singure. Printre cele mai recente realizari ale companiei se afla si concertul Leonard Cohen, care a avut loc pe 21 septembrie. Faptul ca pe bilete era trecuta o ora, iar organizatorii au anuntat o alta a dus la nemultumirea mai multor mii de spectatori care-si cumparasera bilete si care se aflau inca la porti la ora de incepere a concertului. La un moment dat, chiar s-a facut un site, www.events-sucks.com, care acum insa nu mai este activ. Prin acesta, se atragea atentia asupra mai multor nereguli, precum: lipsa locurilor vandute, dar inexistente, sau lipsa apei la concertul The Rolling Stones. Recent, Events a anuntat anularea spectacolului “Stelele Baletului Rus”, pe motiv ca din cele 4.000 de bilete puse in vanzare nu se vandusera decat putin peste 500. Banii vor fi inapoiati cumparatorilor. In programul companiei urmeaza Little Richard, care are loc pe 9 noiembrie la Sala Palatului. Printre artistii care intreprind turnee in 2009 se numara Tina Turner, Oasis, AC/DC, Depeche Mode, U2, Coldplay sau Green Day, iar acestia sunt doar cativa dintre cei care ar putea sa ajunga la noi. Daca britanicii de la Depeche Mode au fost, din nou, revendicati de Emag!c, speram ca si ceilalti sa ne calce pragul. Si mai avem o rugaminte: sa nu fim nevoiti sa suferim de sete, sa stam in picioare, desi am cumparat bilete cu loc, si nici sa nu ne trezim ca de fapt ora de pe bilet este alta decat cea anuntata.
Salamania cucereste Spania. Manelele, o noua varianta de atragere a audientei la Big Brother-ul spaniol decembrie 27, 2008
Posted by vdalex in Uncategorized.Tags: o noua varianta de atragere a audientei la Big Brother-, Salamania cucereste Spania. Manelele
add a comment
¨Vreau sa-mi impart viata cu tine, doar cu tine, tu cu mine, of, iubirea mea…”. Acestea sunt versurile care se puteau auzi in cadrul celei de-a patra gale a emisiunii Big Brother Spania (Gran Hermano 10). Versurile nu sunt traduse din spaniola, ci este exact ceea ce pare. Apartin unei manele cantate de Florin Salam, iar numele acesteia este “Tu cu mine”. Se pare ca aceasta va face parte din coloana sonora a popularului reality show si va fi inclusa pe cd-ul ce va purta numele Gran Hermano 10. Astfel, in cel mai recenta emisiune Gran Hermano, in timp ce se prezentau imagini cu concurentii, a pornit o melodie cu versuri in romaneste, dupa care o burtiera anunta pe partea de jos a ecranului numarul la care telespectatorii pot trimite un sms cu cuvantul “SALAM” pentru a primi un ton de apel cu melodia “Tu cu mine”. Evenimentul a starnit o multime de comentarii. Parerile sunt impartite. Pe diversele bloguri de pe internet au aparut deja doua tabere. O parte a romanilor din Spania care au vazut secventele sau au auzit vorbindu-se despre ele sunt indignati, sustinand ca acest lucru nu face altceva decat sa coboare si mai mult imaginea pe care o avem in peninsula iberica, iar altii se simt chiar orgoliosi ca o melodie romaneasca a “cucerit” unul dintre cele mai vizionate programe de televiziune ale momentului din Spania. Spaniolii, in schimb, cu mici exceptii, s-au aratat innebuniti dupa “noua” melodie. Aceasta a fost difuzata in varianta remixata, iar spaniolii o vad ca varianta romaneasca a reggaetonului.
Un roman lucreaza la un proiect de racire a laptopurilor decembrie 27, 2008
Posted by vdalex in Uncategorized.Tags: Un roman lucreaza la un proiect de racire a laptopurilo
add a comment
Laptopurile devin din ce in ce mai “fierbinti”, la propiu, din cauza cresterii vitezei de procesare, fapt ce i-a determinat pe savanti sa caute metode de racirea a calculatoarelor portabile. “Laptopurile sunt foarte fierbinti acum, astfel incat nu mai sunt calculatoare de tinut in poala (n.r. lap=poala)”, a spus Avik Ghosh, profesor asistent la Facultatea de Inginerie si Stiinta Aplicata a Universitatii Virginia. “Previziunile sunt ca, daca vom continua sa miniaturizam in acest ritm, laptopurile vor fi la fel de fierbinti ca Soarele in urmatorii 10-20 de ani”, a mai afirmat Ghosh. In echipa de la Universitatea Virginia, care lucreaza la reducerea caldurii emise de laptopuri, activeaza si profesorul roman Mircea Stan. Ghosh si Stan nu fac decat sa reexamineze a doua lege a termodinamicii, referitoare la echilibrul termic. Daca laptopurile ar putea fi fabricate din componente care opereaza in afara echilibrului termic, s-ar putea ajunge si la o performanta mai mare a calculatoarelor.